Taxe și amenzi mai mari pentru bănci în 2019

Sistemul bancar din România se va confrunta cu o serie de restricții în următoarele luni, în mare parte datorate diverselor norme noi impuse băncilor de către legislativ și Guvern.
Una dintre cele mai frecvent discutate prevederi este așa-numita ‘taxă pe lăcomie’ potrivit căreia activele instituțiilor financiare vor fi taxate progresiv. Această taxă devine aplicabilă doar atunci când indicele ROBOR atinge o medie a valorilor înregistrate la trei, respectiv șase luni, de peste 2%.

Advertisement

Deși inițial taxa are în vedere sistemul bancar, o victimă colaterală a acestei prevederi sunt tot consumatorii, care vor fi astfel obligați de către bănci să plătească dobânzi și comisioane bancare majorate, de natură să acopere cheltuielile impuse de această taxă.
Cu toate acestea, există și o categorie de câștigători ai acestei inițiative: persoanele care au credite în lei cu o dobândă variabilă – care depind de indicele ROBOR. Un avantaj este și dacă pentru respectivele credite costurile nu pot fi schimbate în conformitate cu prevederile contractului dintre bancă și client. Pe termen lung, și acești clienți vor trebui să plătească mai mult pentru o serie de produse bancare, cum ar fi cardurile de salarii pentru care se vor aplica niște comisioane mai mari, sau dobânzile scăzute la depozite sau costuri semnificativ ridicate la conturile curente sau la plăți. În momentul de față, băncile analizează diverse modalități prin care își pot acoperi costurile suplimentare impuse de taxa pe active, ceea ce înseamnă că ne putem aștepta la numeroase schimbări – nu în bine pentru bugetul persoanelor care au contractat credite la bănci – în următoarele 12 luni.

O altă temere a băncilor, care în egală măsură va afecta bugetul consumatorului simplu, este măsura pe care Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) de a majora amenzile aplicate băncilor, cu până la 4% din cifra de afaceri. Ordonanța de Urgență propusă în acest sens, ar putea însă, veni în sprijinirea consumatorilor.
ANPC explică introducerea măsurii prin faptul că în momentul de față „actele normative din domeniul protecției consumatorilor prevăd un regim sancționator nu foarte aspru, fapt ce a demonstrat că operatorii economici nu sunt descurajați în a continua să eludeze prevederile legale și mai grav, cu repercursiuni asupra consumatorilor”. În aceste condiții, potrivit noilor prevederi din Ordonanță: „Neaducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse în termenele și condițiile prevăzute în procesele-verbale de constatare a contravenției, precum și ca urmare a rămânerii definitive a hotărârilor instanței de judecată, se sancționează cu amendă contravențională de până la 4% din cifra de afaceri”.

ANPC mai dorește și ca: „Instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum și să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale, fără a se ține cont de numărul clauzei contractuale și fără a mai avea posibilitatea inserării cuprinsului acestora în noile contracte pe care urmează să le utilizeze în cadrul activității profesionale. Instanța va dispune și restituirea, în totalitate, către consumatori, a sumelor percepute în temeiul unor clauze abuzive.”

Advertisement

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More