Fuziunea Bancpost cu Banca Transilvania, un succes

Fuziunea dintre Bancpost și Banca Transilvania a fost finalizată la 31 decembrie 2018, cele două instituții devenind o singură bancă. Finalizarea acestui proces are loc la doar nouă luni de la achiziționarea Bancpost de către Banca Transilvania.

Advertisement

„Suntem bucuroşi să anunțăm că Banca Transilvania şi Bancpost au devenit o singură bancă, după fuziunea realizată cu succes în 31 decembrie 2018 şi parcurgerea unui plan ambițios de integrare Bancpost în activitatea BT, pe parcursul a doar nouă luni. Este un pas înainte în povestea băncii noastre, în care achizițiile Bancpost, Victoriabank şi Volksbank România au un loc aparte. 2009 este un alt reper în istoria Băncii Transilvania pentru că modelul de business a fost adaptat contextului economic de atunci’’, potrivit unui comunicat remis redacției.

Banca Transilvania a trecut prin mai multe etape de transformări, începând cu 2001. Acest an a marcat dezvoltarea rețelei de unități la nivel național.

’’Avem curajul, experiența şi resursele necesare pentru noi reinventări ale băncii noastre, dacă provocările economice o vor cere sau, pe de altă parte, dacă vor apărea oportunități pe piață.

Advertisement

Spunem bun venit la Banca Transilvania clienților şi angajaților Bancpost. Avem încredere că va fi o acomodare rapidă, mai ales că ambele bănci au ADN românesc şi istorie cu multe aspecte în comun. De asemenea, dorim să ducem mai departe punctele forte întâlnite la Bancpost, apreciate de clienți şi echipă’’, se mai arată în comunicatul citat.
Banca Transilvania este considerată în momentul de față cel mai mare finanțator al proiectelor întreprinderilor mici și mijlocii și persoanelor fizice. Date fiind aceste responsabilități, ’’BT are de acum înainte o responsabilitate tot mai mare față de cei 3 milioane de clienți ai băncii, 10.000 de angajați ai Grupului Financiar Banca Transilvania, aproape 30.000 de acționari şi față de economia românească. De asemenea, vom continua implicarea noastră în creşterea Victoriabank din Republica Moldova şi în consolidarea sistemului bancar din țara vecină’’.

Cu o activitate în România de 25 de ani, Banca Transilvania a reinvestit profitul obținut în întregime, având o contribuție importantă la susținerea sectorului întreprinzătorilor.
’’Doar în ultimii 10 ani BT a creditat aproape 75.000 de companii, care la rândul lor susțin 1,3 milioane de angajați şi familiile lor. De asemenea, tot în ultimii 10 ani Banca Transilvania a plătit taxe la bugetul de stat de peste 3,7 miliarde lei şi a investit peste 1,1 miliarde lei în dezvoltarea activității’’, se arată în comunicatul citat.

În egală măsură, Banca a susținut numeroase proiecte sociale și educaționale în diverse zone ale țării ’’cu o medie de 23 milioane de lei investiți anual în sport, comunități şi educație. Suntem suporterul numărul 1 al baschetului românesc şi partenerii numărului 1 mondial în tenis, Simona Halep. Susținem anual peste 1.000 de proiecte de implicare şi responsabilitate socială’’, subliniază sursa citată.

Prioritățile noii entități este de a continua susținerii inovației și tehnologiilor, în special pentru a crea relații mai simple și mai eficiente cu clienții băncii.

Advertisement

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More